Joe Biden se retrage din cursa prezidențială. O susține pe Kamala Harris. Nu este clar dacă Democrații vor avea aceeași opinie

Marius Ghilezan ACTUALITATE INTERNATIONAL POLITIC Principal

Președintele american Joe Biden o susține pe Kamala Harris după ce a încheiat campania de realegere

Președintele american Joe Biden a anunțat că se retrage din cursa prezidențială, argumentând că decizia „este în interesul partidului meu și al țării.” Sau cum s-ar zice, planul lui Obama a reușit.

În urma anunțului de duminică seara, președintele Biden și-a dat exprimat susținerea pentru vicepreședintele Kamala Harris.

Într-un mesaj postat pe contul său de socializare, el a spus că a fost cea mai mare onoare din viața lui să servească funcția de președinte.

„Cred că este în interesul partidului meu și al țării să mă retrag și să mă concentrez exclusiv pe îndeplinirea îndatoririlor de președinte pe timpul restului de mandat,” a spus el.

După prestația dezastruoasă din timpul dezbaterii cu Donald Trump, tot mai multe voci democrate i-au cerut să se retragă.

Deși Kamala Harris are sprijinul actualului președinte, nu este clar dacă aceasta va fi decizia Convenției Naționale a Democraților, comentează BBC.

Accentul se va concentra acum pe Convenția Națională Democrată care va avea loc luna viitoare la Chicago. Aceasta va începe pe 7 august în statul Ohio – ceea ce înseamnă că noul candidat ar trebui confirmat în puțin peste două săptămâni.

Se vehiculează numele lui Michelle Obama, dar nu se știe dacă planul lui Barrack de a domni patru mandate are și susținerea forului democraților.

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Gianina Șerban (AUR): „Guvernările PSD-PNL au distrus sistemele de irigații și nu au pus nimic în loc!”
România se confruntă cu una dintre cele mai severe secete din istoria recentă, fiind cea ...