Cozmin Gușă dezvăluie cine e adevăratul strateg de campanie al PNL
În editorialul “Ce-i în Gușă și-n căpușă,” de la Gold FM, Cozmin Gușă dezvăluie cine e adevăratul strateg de campanie al PNL pentru alegerile din 2024. El susține că “după ce i-a pus în genunchi pe toți liderii PNL, preluând de facto conducerea partidului și trimițându-i pe aceștia în derizoriu după ce s-au tot anunțat ca viitori miniștri, mă refer la prim-vicepreședinți și la secretarul general, Klaus Iohannis e obligat să coordoneze, nu-i așa, cu mână de sas, de neamț, destinele acestui partid.”
Editorialistul Gold FM susține că a auzit din sursele bune, “cu trei urechi,” faptul că președintele va convinge prin metode specifice “dosare, note, informații” pe cei din USR, Forța Dreptei să construiască împreună cu PNL Polul de dreapta, în contrapartidă a Polului Suveranist și împotriva PSD.
Potrivit “celor trei urechi,” Nicușor Dan ar rămâne în postura de recompetitor, pe motiv de continuitate.
Gușă mai spune că acestea sunt niște planuri, dar sfătuiește ascultătorii să nu le bage în seamă.