Frizerul care ”l-a frezat” la doctorat pe Harpalete
Un tânăr frizer din Cluj-Napoca a penetrat legal sistemul de protecție al lui Nicușor Dan. S-au chinuit ambasade, servicii secrete, partide politice, acoperiți media, universitari, bibliotecari să ascundă teza de doctorat a lui Nicușor Dan, pentru ca unul care n-a fost în viața lui la bibliotecă să-l facă pe magistrul, ajuns – cu voie de la altă stăpânire – prim dregător al țării românești.
A urmat doar pașii recomandați de Horea Bădău de pe site-ul său Adevăr și curaj. Cum poți face rost legal de o teză de doctorat? S-a înscris ca cititor la Biblioteca Central Universitară. A solicitat, conform acordului PEP dintre bibliotecile europene, lucrarea lui Nicușor Dan din Franța. Ce nu a reușit universitarul Horea Bădău a reușit Emilian Nicola, demonstrându-ne că sistemul poate fi învins de oamenii simpli.
Prrin ONG-uri, Nicușor Dan a cumpărat presa mainstream din România, ca să vină un frizer, să-l frizeze și să-l fezandeze.
Ce se întâmplă acum? Teza a ajuns la prof. Horea Bădău. Mai are de scanat patru lucrări din bibliografia lucrării lui Nicușor Dan, pentru ca și softul anti-plagiat să aibă “hrana” necesară depistării eventualului furt.
Vă imaginați? Un frizer, în cârdășie cu un profesor universitar și cu alți doi români de bine, l-a făcut pe micuțul Harpalete? Și nimeni nu scrie epopeea. M-au sunat zeci de ziariști. Degeaba! Sistemul a tras cortina peste subiect.
Asupra profesorului Horea Bădău, s-au pus tunurile diviziilor româno-franceze, asistate de IT-iștii de regiment. Dacă serviciile secrete încearcă să convingă Universitatea din Dijon, unde este angajat, să-l dea afară din serviciu, specialiștii în dezinformare ai batalioanelor corecte politic i-au schimbat identitatea pe Google-ul din Franța. Cât de mizerabili!…
În locul articolelor sale de cercetare, apare reportajul RiseProject despre presupusa agresare a unor studente. Vă dați seama cât de mișei sunt? În caz că-și pierde catedra universitară, nimeni să nu-l mai angajeze, pentru că au citit pe net despre el.
Crimele din ziua de azi se comit cu softul, nu cu pistolul sau cuțitul, ca-n trecut. De aceea, conflagrației actuale dintre bine și rău i se spune război hibrid?
Mai mult, isprava tânărului clujean e subiect tabu în presa de regiment din Franța și România.
Dragilor, e semn că ștabii pot fi perpeliți la focul public. Inițiativa cetățenească e articol în constituție!
Sindicaliștii de la Aeroportul OTOPENI sar împotriva Taxei TEMU și a răscumpărării unor acțiuni