Cartea prin care Nicolae Ciucă a împușcat doi iepuri dintr-un singur foc
Cartea generalului cu patru stele, Nicolae Ciucă, “În slujba Țării,” a stârnit suficient balamuc pentru intra în categoria “bestsellers.” Recunosc, o astfel de practică necanonică am aplicat-o în urmă cu vreo zece ani la lansarea volumului colectiv “Idolii forului – De ce o clasă de mijloc a spiritului este de preferat ‘elitei’ intelectualilor publici.” Era o despuiere narativă la mai multe mâini a “ ’telectualilor lui Băsescu.” Editorii n-au prea vrut să o tipărească. I-am convins că prin metoda “ațâță-i, drace!” se vor da volumele ca “pâinea caldă.” S-au vândut la librăria “Cărturești Verona,” într-o singură lună, o mie de exemplare – doar din cauza sau datorită – criticilor fluvii din revistele arondate grupului de profitori ai regimului „de dreapta.” E o șmecherie uzuală de marketing.
Merită citită cartea? – este întrebarea firească a oricărui cititor de condiție. Doar un om informat poate decide în cunoștință de cauză ce să voteze la alegerile prezidențiale din luna noiembrie 2024. Eu zic că da, nu neapărat după opera lui Mircea Geoană: “Bătălia pentru viitorul României,” cu un limbajul prea frust, cu mesaje prea diplomatice și text prea tehnic pentru gusturile iubitorilor de literatură.
Are valoare literară? Prima parte, categoric da. A doua, este mai mult un program politic, cu un deficit major de sensibilități, dar cu o inflație de jargoane ale bruxelezei, care ne sufocă trăirile cotidiene prin mijloacele media. Ca un globetrotter al bibliotecilor, remarc două calități al primei părți. Textul abundă în metafore, figuri de stil și comparații cu naturel simțitor. Are categoric calități narative pentru biblioteca de memorialistică.
Amintirile din copilărie dezvăluie meșteșugarul de cuvinte
“Viața unui om, povestită de el însuși, are nu doar simțirea pentru ceea ce este, ci și presimțirea pentru ce va fi să fie,” cum avea să spună Nicolae Ciucă, încă din prolog. Partea a doua este prozaică, deloc antrenantă, un decupaj de truisme, în puzzle-ul corect politic al progresismului european, cu mici reflecții tradiționaliste, pentru că vorba autorului, fiecare națiune are o identitate și fiecare stat o constituție.
Nu știam că împărtășim aprecieri pentru memorialistica lui Borges. Autorul pare că a citit mai mult decât a scris, invers decât ne-a obișnuit “eternul și fascinantul” Ion Iliescu. Printre altele fie spus, un inginer parașutat de șeful Securității în presă, ajuns un fel de Ayatolach pentru spiritele seci, compara apariția cărții generalului Ciucă “În slujba țării” cu lucrarea celebră prin anii ’95, pe banii defunctului Bancorex, un șmen publicistic.
Nicolae Ciucă demonstrează că deține pe lângă tehnica ghidonării ostașilor și meșteșugul cuvintelor. Dacă „în armată există o disciplină a acceptării, în politică, poate exista și una a refuzului,” în viață: “mai important decât capătul e drumul până la capăt.”
În raft cu “De la Bârca, la Viena și înapoi”
“Deșteptarea e un fel de ecou întârziat al somnului,” iar “fiecare moare doar pentru sine și trebuie să fie autentic în clipa aceea” sunt locuțiuni mai degrabă ale unui profesor trecut prin cancelariile școlare decât ale unui ostaș de frunte, prin cancelariile militare. Păstrând proporțiile, cartea “În slujba Țării” poate fi comparată cu “De la Bârca, la Viena și înapoi,” a regretatului Adrian Păunescu, un oltean mai mare decât Nicolae Ciucă, dar mai puțin cunoscut în lumea mare a NATO.
De la Plenița la Bârca, ai timp suficient să mănânci un car de lubenițe, dar n-ai suficiente papile să diferențiezi gustul zaibărului.Pe lângă tehnica urzirii expresiilor memorabile, Nicolae Ciucă pare posedat de un cult pentru eroi.
Amintirile despre lumile apuse ale Ghidicilor și Pleniței (cele două comune din Dolj, unde a gravitat copilăria generalului) sunt memorabile. Astăzi, copiii nu mai caută înțelesurile ascunse ale naturii, nici să distingă mesajele ascunse ale înscrisurilor de pe bostani. Lumea copilăriei lui Ciucă, în care unchiul biciuia noaptea aerul pentru ca urechiații să nu mai dea iama printre lubenițe sau copilul căuta mentori pentru a înfrunta Dunărea la Ruptura, e demult apusă.
Azi, micuții nu mai adulmecă aievea veșnicia născută la sat. Multora, mersul desculț li se pare un chin. Dintr-o carte manifest, m-aș fi așteptat ca autorul să fie mai empatic cu aspiranții la o carieră militară și mai puțin entuziast la promisiunea de vânzare a ideilor electorale. Dar asta ține de ținuta unui cititor înverșunat de literatură și scârba jurnalistului față de proiecte politice fără saft. Ce n-am înțeles este cum se scrie și se spune corect la câmpul modern de luptă: “teatru de operații” sau “teatru de operațiuni.” În plus, n-am înțeles de ce folosește termenul “resortisant” în loc de imigrant. Poate dintr-o anumită jenă a recunoașterii săritului peste cal, la liberele impuse de euro-atlantiștii de azi.
Partea a doua e doar un excurs, prilej de apariție a cărții, conform noilor proiecții bruxellese. Cu un jargon ce ne-a inundat viața, cu termeni specifici gen “reziliență,” “sustenabilitate,” “capabilități,” autorul ne-a plictisit de moarte, fiindcă știm că multe din axiomele puterii, exprimate în scris, nu țin de puterea sa, ci de alte constelații demiurgice. Fiindcă mă simt dator cititorilor, totuși, recunosc că planul său prezidențial este pentavalent. Se bazează pe cinci piloni: voința politică, viziunea strategică, capacitatea managerială, suportul politic, prosperitatea populației. Ca o concluzie, autorul care a dat iama printre amintiri, la fel ca Ion Creangă prin cireșii mătușii, Nicolae Ciucă e un fericit al soartei. Astrele i-au fost mereu favorabile și asta spune mult pentru predestinarea unui new-entry în politică.
Cartea în format PDF poate fi descărcată AICI!
Loading...
