Lacrimile lui Nole

Novak Đoković a plâns în hohote, după victoria de azi de la Melbourne, în fața mai tânărului Stefanos Tsitsipas (24 de ani, numărul 4 ATP), ajungând din nou pe locul 1 mondial. La 35 de ani, Nole își poartă crucea. Urcă, în lacrimi, Golgota ideologizată a sportului mondial. Dar cine a zis „Fericiți cei ce plâng?” – că nu ne mai amintim.

Cum poate un mare campion să aibă sentimente? În lumea dură de azi, a fi sensibil pare o mediocritate. O atitudine desuetă. Pe scenă, într-un ritual defetist, ar trebui să fie doar roboții noii industrii resetate a sportului mondial.

Nole e altfel

A rămas un creștin ortodox practicant. A biruit în prima finală, disputată între doi ortodocși, la vreun Mare Grand Slam. De zece ori le-a luat cangurilor trofeul. E neînvins la Melbourne, de 28 de partide. Are o aură de campion ajuns la maturitate. Sfidează evidențele și își bate joc de regulile lor neortodoxe.

Ne mai amintim cum dictatul Noii Conjurații a Vacciniștilor i-a furat dreptul de a juca în circuitul de anul trecut? Premierul liberal Scott Morisson și-a făcut din pedepsirea lui tribună electorală. Dumnezeu i-a luat frișca guvernării, pierzând alegerile parlamentare.

citește și: Kurier: Campanie împotriva OMV, în România

De ce a plâns Novak, se întreabă cineva pe pagina turneului de la Melbourne.

„S-a eliberat de uriașa presiune mediatică și politică din ultimii doi ani! De-a lungul campaniei îndreptate împotriva sa, le-a răspuns tuturor cu blândețe, ca un adevărat campion, probabil cel mai mare sportiv din toate timpurile,” a răspuns altul.

Sârbul Đoković și-a luat revanșa

Cu o zi înaintea finalei, progresiștii i-au atras tatăl într-o capcană mediatică. Au vrut să politizeze și această ediție. Monștrii progresismului de tip caracatiță au vrut să-i zădărnicească, prin ambuscade neortodoxe, dreptul la triumf. Nole și-a purtat cu cinste crucea. Dar de ce a plâns titanul? Din istoria lumii, se știe că doar învinșilor le dau lacrimile, învingătorii sunt surâzători. Lor, cuvenindu-se laurii.

Prin lacrimi, bătătorul de cruci și-a învins suferința. Lovit, tăvălit în coarnele neomarxiste, uneori umilit, Đoko s-a ridicat pe crucea sa, în triumf. E din nou Numărul 1 mondial, în ciuda obstacolelor și a jihadului progresist. “Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia,” avea să spună Ioan Gură de Aur, iar Nole, atât de plăcut lui Dumnezeu, a fost mângâiat de laurii destinați campionilor. Fie să se facă dreptate! Nole a biruit lumea lor zdrențuită, neconformă lumii drepte a competițiilor sportive. Și de aici izvorăsc lacrimile sale prelungi. I-a învins! Sau cum se zice, la noi prin druckerie, s-a pișat pe ei.

Partidul lui Nehammer pierde majoritatea în Austria Inferioară