Soluția laburiștilor la stoparea inflației: o taxă de 8 mld de lire pe profiturile companiilor energetice
În întreaga Europă se caută soluții pentru stoparea creșterii inflației, datorate mai ales creșterilor prețurilor la combustibil și energie. ÎN SUA, galonul a mai pierdut din „înălțimea prețului.”
Laburistul britanic, Keir Starmer, anunță că oamenii nu vor plăti „un ban în plus” și că are un plan de reducere a inflației.
Aflați în opoziție, laburiștii vor să propună o taxă excepțională de 8 miliarde de lire sterline pe profiturile companiilor de energie.
Conform proiectului stângii, plafonul prețului energiei va fi înghețat la nivelul actual. Analiștii estimează o creștere de 80 % în luna octombrie. “Aceasta nu va mai avea loc,” a spus Starmer, conform The Guardian.
Britanicii sunt asigurați, în orice variantă, că nu vor mai crește prețurile
Starmer mai zice că Anglia se confruntă cu „o urgență națională” și că Partidul Laburist „nu va lăsa oamenii să plătească un ban în plus” pe facturile la energie, ca urmare a „planului său complet finanțat.” O familie obișnuită ar economisi 1.000 de lire sterline în iarnă, a susținut el.
Banii din această taxă ar urma să fie investiți în energia durabilă, pentru a reduce facturile în viitor.
Guvernul conservator a promis că din toamnă subvenționează cu 400 de lire sterline fiecare gospodărie. În România, încă nu s-au distribuit voucherele de 200 de lei, conform datelor de la consumatori.
Săptămâna trecută, Sir Ed Davey, liderul Lib Dem, și Gordon Brown, fostul prim-ministru laburist, au cerut ca plafonul prețului energiei să fie înghețat la nivelul actual și au lansat propuneri care explică cum ar putea fi finanțat deficitul.
Analiștii prognozează că în 2023 o gospodărie britanică va plăti peste patru mii de lire pe energie electrică și pe gaz, în întregul an.
În SUA, galonul de benzină s-a ieftinit cu 30%, în ultima săptămână.
Cât costă un parc fotovoltaic? Cum să te încălzești cu energie solară?