Un consilier USR-PLUS demisionează pentru că l-a înjurat pe Allen Coliban. ”Am dat puțin crucea jos, pentru că devenise prea grea,” susține el
Nelu Corbu era șeful grupului de consilieri locali ai USR-PLUS, până când un coleg l-a înregistrat în timp ce folosea cuvinte ”neortodoxe” la adresa primarului userist Allen Coliban, cel fără diplomă universitară și a viceprimarului Flavia Boghiu. Nelu Corbu susține că ” într-o discuție privată poate să emită păreri personale despre oricine și poate să înjure pe oricine. Dar asta este o opinie personală, fără legătură cu formațiunea politică sau persoanele respective,” potrivit Monitorului Expres. Și-a anunțat demisia. Era șeful consilierilor locali ai USR-PLUS.
”Am dat puțin crucea jos, pentru că devenise prea grea,” a mai spus demisionarul.
Dar ce a spus?
„Problema nu e că zici colegilor sau prietenilor apropiaţi ce crezi tu, respectiv că Coliban e prost sau Flavia e c…, că tu ai fi mai bun decât noi toţi etc. Problema e, pe de o parte, că zici aceste lucruri unei prietene care a achiziţonat câteva site-uri de presă braşoveană. Deci nu prea mai e conversaţie privată atunci când cuvintele tale apar reproduse exact în argumentul, nu?”, scrie Allen Coliban, pe grupul intern de WhatsApp al USR PLUS, potrivit Bună ziua Brașov.