Un deputat se ceartă cu o carte. Pierde în instanță
Deputatul PSD Marius Ostaficiuc din Iași a reușit să se certe cu o carte. Pe vremea când era consilier local și era membru într-o sumedienie de consilii de administrație ale Primăriei, a avut răgaz să citească “Marele Uriaș Prietenos”, cartea lui Roald Dahl, apărută la editura Arthur.
S-a supărat pe gramatica textului. A reclamat la Oficiul pentru Protecția Consumatorului că personajul principal al povestirii pentru copii vorbește greșit gramatical. A mai menționat în reclamație că a găsit în volum ”cuvinte care nu există” și ”greșeli gramaticale”. OPC i-a dat dreptate și a decis interzicerea comercializării cărții și amendarea librăriei cu 1.000 de lei. Asta se întâmpla prin 2015, când era un fel de superom întrucât reușea, fără prea mari eforturi, să fie în același timp și vicepreședinte la organizația municipală a PSD, și șef al consilierilor locali, și consilier în cadrul cabinetului parlamentar al deputatului ieșean Cristina Nichita (PSD), și director adjunct comercial în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, și membru în CA la Aeroportul Iași, și președinte al Comisiei de Urbanism din cadrul Consiliului Local Iași și cadru didactic la Universitatea „Petre Andrei“ Iași.
citește și: TERAPIE PRIN LECTURĂ / Cartea care îl vindecă de cancer pe scriitorul Lucian Dan Teodorovici
Instanța nu i-a dat dreptate și a obligat OPC să restituie banii librăriei și să o repună în circulație.
Se pare că judecătorul a înțeles parodia lui Dahl.