Adrian Severin, despre APĂRAREA avocaților și APĂRAREA avocaturii

Condamnarea la cinci ani închisoare a avocatului ROBERT ROȘU, pentru a fi acordat asistență juridică unor împricinați ulterior, la rându-le, condamnați penal, a trezit o reacție fără precedent în lumea dreptului. S-a afirmat că, odată cu avocatul în cauză, la pușcărie a fost trimisă însăși profesia de avocat. Au apărut, însă, și voci care au formulat alte teze. Unii au spus că nu ar fi vorba despre profesie, oricum compromisă, ci despre elitele ei supraviețuitoare, acceptate, în schimbul alibiului profesional oferit de ele, la masa hienelor, fără să fi fost hiene, pentru a da o față de onorabilitate și credibilitate festinului. Alții au susținut că orice nedreptate judiciară făcută unui avocat, de acea justiție infernală care a distrus destinele elitelor românești în tăcerea complice a celor care trebuiau să asigure, până la sacrificiul de sine, apărarea victimelor, este, de fapt, un act de dreptate morală care pedepsește oportunismul, lașitatea, colaboraționismul, conformismul, lăcomia, egoismul, trădarea, cinismul ridicate la nivelul unor trăsături de breaslă. Unde este adevărul?

CÂND HOTĂRÂRILE JUDECĂTOREȘTI SUNT ARMA CRIMEI

Un element de speță, pe care nimeni nu îl contestă, este că „infracțiunea” comisă de avocatul ROBERT ROȘU a fost aceea de a-și asista clienții pentru punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești definitive, acoperite de principiul res judicata pro veritate habetur (lucrul judecat are valoare de adevăr). Procurorii (DNA) au socotit că acele hotărâri au recunoscut petenților drepturi care nu li se cuveneau din punct de vedere legal, ceea ce, prin ipoteză, putem admite.

citește și: Victor Alistar (CSM): Avocatul Robert Roșu este victima dublei măsuri a justiției

Ce facem, însă, mai departe? Este DNA o instanță de „recurs extraordinar” care poate controla și casa deciziile puterii judecătorești, fără să existe vreo probă că acestea sunt produsul unei fapte întrunind, potrivit legii penale, elementele constitutive ale unei infracțiuni? Într-un stat de drept, nu. Într-un „stat de drepți”, se vede că da.

citește și: Un CADOU cu poveste: Lichiorul călugăresc Chartreuse

Audiați ca martori (deși tocmai ei, în baza unor „raționamente logico-juridice”, erau susceptibili a fi suspectați de comiterea unor fapte penale), autorii respectivelor hotărâri, pe care mă abțin a-i califica prin termenii prea puțin academici cuveniți, au recunoscut că între timp s-au deșteptat și că dacă ar fi în situația de a rejudeca speța, ceea ce, evident este imposibil, ar ajunge la alte concluzii. Prostia și incompetența magistraților, fie ele și recunoscute, nu sunt, însă, pedepsite de lege. Hotărârile proștilor (ceea ce nu exclude că prostia a fost simulată), fiind definitive, au rămas, deci, în picioare, drepturile acordate ilegal unora, prejudiciind, desigur pe cei de la care s-au luat (indiferent cine sunt aceștia, persoane fizice sau persoane juridice).

Citește și: Suveraniști de AUR din viitorul Parlament

Ce trebuia să facă avocatul? Să rejudece el cauza și să refuze prestarea serviciilor avocațiale având ca scop aplicarea unor hotărâri bucurându-se de prezumția absolută de legalitate, pe care justiția nu le mai putea reforma? Exclus! Nimeni nu spune că toate hotărârile judecătorești sunt corecte, dar dacă s-ar accepta că fiecare poate alege care decizie este corectă și merită aplicată și care nu, s-ar ajunge la o teribilă insecuritate juridică, cu consecința unei instabilități sociale de nesuportat. Sunt atâtea hotărâri judecătorești vădit netemeinice și esențialmente nelegale – judecătorul Ionuț Matei fiind campion în materie – care se execută, distrugând vieți, familii, cariere. Cu ce argument tocmai acelea în executarea cărora a fost implicat Robert Roșu trebuiau ignorate?

Citește și: Ce parole avea președintele american? Dar președinția României?

Un raționament similar au făcut, desigur, avocații implicați în restituirea către Forumul Democrat al Germanilor din România, prezidat de Klaus Werner Iohannis, a bunurilor confiscate Grupului Etnic German potrivit tratatelor încheiate cu puterile învingătoare din cel de al Doilea Război Mondial, după ce o altă instanță judecătorească formată tot din judecători „proști” (deși erau din Sibiu) a admis că cel dintâi este succesorul celui din urmă, lăsat fără bunuri în mod „abuziv” (ce poate fi mai abuziv decât înfrângerea în război?), și că angajamentele internaționale ale României pot fi încălcate.

Prințul al României – bricolat în alelierele serviciilor oculte

Mă gândesc ce o fi acum în sufletul acelor avocați, aflând că într-un sistem judiciar corupt hotărârile judecătorești devin corpuri delicte, arme ale crimei?! Faptul că necazul vine numai după ce beneficiarul deciziilor respective și-a pierdut protecția politică a sistemului subteran (așa cum s-a întâmplat cu „prințul Al României”, bricolat în atelierele serviciilor oculte spre a-l pune în umbră pe regele Mihai și a-i diviza pe adepții legitimității monarhice), este o foarte slabă consolare; cu precădere atunci când vezi că invocă nelegalitatea unor hotărâri judecătorești definitive chiar cel care este autorul unei sumedenii de asemenea hotărâri – este vorba despre același Ionuț Matei – și că o face printr-o altă hotărâre complet nelegală.

Judecătorul Ionuț Matei, în numele securității juridice, s-a opus admiterii contestațiilor în anularea deciziilor pronunțate de complete de judecată formate ilegal (ilegalitate rezultată chiar din includerea lui, fără tragere la sorți, în componența acestora), lăsându-i astfel pe unii să execute condamnări la închisoare lovite, potrivit CCR, de nulitate absolută, dar nu mai are aceeași opinie când este vorba despre trimiterea în pușcărie a unui avocat care a pus în executare hotărâri judecătorești necontestate și necontestabile sub aspectul nulității.

Insecuritatea juridică în care se află națiunea română este astfel perfect pusă în evidență. În acest vârtej creat pe un cerc vicios în care marșul nemerniciei este în permanentă accelerare, a fost prinsă, inevitabil, și avocatura.