Vom avea o bază militară rusească, la doar 290 de km de Bucureşti?

Andrei Marcu ACTUALITATE INEDIT INTERNATIONAL Principal

La doar 290 de km de Bucureşti, în apropiere de Varna, pe litoralul Mării Negre, în Bulgaria, Yury Luzhkov, fostul primar al Moscovei, a construit în complex hotelier, cu teatre, cinematografe, un planetarium, o piscină de dimensiuni olimpice şi 35 de terenuri de sport.

Resortul cu numele Kamchia era dedicat copiilor ruşi şi sportivilor din această ţară.

După impunerea sancţiunilor economice, centrul s-a mai degradat. Bulgarii cred acum că acolo e un centru de antrenament al spionilor ruşi, afirmă corespondenţii Bloomberg din Balcani.

“Țara a refuzat să se alăture majorității statelor UE în expulzarea diplomaților ruși după otrăvirea spionului Serghei Skripal în Marea Britanie”, mai comentează jurnalistul american.

Sub titlul “Vechiul „Cal Troian” al Rusiei joacă Estul contra Vestului.Spionii, conspirații și tranzacții energetice: În Bulgaria există un nou sentiment al Războiului Rece”, Rodney Jefferson și Slav Okov văd o mare apropiere a forţelor politice bulgare, conduse de Borissov, fostul aghiotant al lui Jivkov, liderul comunist din trecut, care conduce ţara de aproape zece ani, de forţele putiniste.

Recent, liderul bulgar a semnat un acord cu Erdogan şi cu Putin pentru construirea turkistream, o conductă care va aduce gazul din Rusia.

Kamchia, complex rusesc

O treime din energia electrică, consumată de bulgari, este produsă de centrala nucleară care consumă exclusiv resurse naturale aduse din Rusia.

Se discută în ţara vecină de construirea unui nou reactor nuclear pe banii Moscovei.

Citeşte şi: “Cuminţenia pământului,” la Târgu Jiu? Cine plăteşte?

Resortul Kamchia este cunoscut la sud de Dunăre ca fiind complexul rusesc.

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a spus în decembrie că zona Kamchia este „unică” şi că reprezintă „modelul de soft power” pe care şi-l propune administraţia Putin. Cu aceeaşi ocazie a anunţat că va propune luarea resortului sub controlul Kremlinului. Guvernul de la Sofia a declarat că nu există nicio solicitare oficială pentru a-și schimba statutul. Totuși, bulgarii cred că acolo se instruiesc spionii, chiar dacă unele zone sunt deschise publicului.

Guvernanţii se simt mai bine în siajul Moscovei

„Problema pentru SUA și Europa de Vest este că Bulgaria alege să rămână în sfera de influenţă a Rusiei, pentru că asta le serveşte liderilor de la Sofia interesele de putere,” spus Ilian Vassilev, fost ambasador în Rusia, în perioada 2000 – 2006.

Joi, premierul bulgar Borissov a fost întrebat de jurnalişti la Bruxelles dacă ruşii vor construi o bază militară în Kamchia. El a răspuns că-şi aminteşte că acolo a fost o tabără de copii şi pentru veterani, dar nu îi e teamă că ceva se va schimba. Cu acelaşi prilej premierul a spus răspicat că Bulgaria îşi va balansa interesele între Rusia, Turcia şi Vestul Europei.  „Bulgaria nu a avut niciodată mai multă importanță geopolitică decât azi,” a spus fostul ambasador bulgar de la Moscova.

 

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Nicuşor Dan, candidatul PNL+PMP la Primăria Capitalei
Nicuşor Dan va fi susţinut de Partidul Naţional Liberal în cursa pentru alegerilor locale organizate ...