Sorin Grindeanu se ține de cuvânt: circulația pe Valea Oltului va fi reluată în ziua de 9 august 2024

Alina Maria Bogdan ACTUALITATE POLITIC SOCIAL

Stadiul lucrărilor în segmentul Lazaret-Boița de pe DN7 Valea Oltului a ajuns la aproape 75%, a anunțat Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, după vizita de lucru efectuată pe șantier alături de Premierul Marcel Ciolacu. În ultima săptămână, s-a progresat de la 50% până la 74%, cea mai bună parte dintre cei 20.000 de arbori care trebuie tăiați pentru a face loc viitoarei autostrăzi au fost puși la pământ, iar drumurile de acces pentru muncitori și utilaje sunt deja practicabile.

„Săptămâna viitoare avem termenul maxim de 9 august când se va redeschide circulaţia. N-am niciun fel de motive în acest moment, nici eu, nici domnul director Pistol, nici ceilalţi colegi să nu credem că se va respecta acest termen. Au lucrat foarte bine, s-a lucrat în această perioadă consistent, dovadă că s-a ajuns în aceste 3 săptămâni la aceste procente de 75%”, a precizat ministrul PSD Sorin Grindeanu.

Finanțarea garantată de Guvernul condus de Marcel Ciolacu și monitorizarea permanentă lucrărilor, cheia finalizării record a proiectelor

confirmă strategia PSD în domeniul lucrărilor de infrastructură mare.

Finalizarea record a proiectelor de infrastructură mare, așa cum este viitoarea autostradă Sibiu-Pitești, este susținută de investițiile fără precedent asumate de Premierul Marcel Ciolacu, dar și de monitorizarea permanentă a lucrărilor, sub directa supraveghere a Ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Strategia Ministerului Transporturilor de a supraveghea îndeaproape evoluția lucrărilor asigură respectarea calendarul de lucrări pentru zona Lazaret-Boița  a DN7 Valea Oltului. Sorin Grindeanu și șeful CNAIR, Cristian Pistol efectuează frecvent vizite neanunțate pe diverse șantiere de autostrăzi, căi ferate și alte proiecte majore de infrastructură. Prin intermediul acestora, ei se asigură că antreprenorii mențin un progres constant al lucrărilor și astfel se elimină întârzierile care au afectat adesea marile proiecte de infrastructură din România.

De asemenea, aceste vizite contribuie și la creșterea transparenței și la informarea publicului, aspecte esențiale pentru câștigarea încrederii cetățenilor în gestionarea proiectelor publice.

Închiderea traficului pe Valea Oltului a evitat penalități de 80 de milioane de lei

Lucrările de defrișare au început în data de 8 iulie și sunt efectuate de antreprenorul turc Asocierea Mapa-Cenghiz, zilnic, între orele 6.00 – 20.00. În intervalul orar 20.00 – 6.00 circulația pe DN7 (Lazaret -Boița) este deschisă, iar în timpul zilei sunt asigurate două intervale orare de câte 30 de minute (7.30 – 8.00 și 16.30 -17.00) pentru accesul riveranilor. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a pus la dispoziția celor interesați harta interactivă a variantelor alternative la DN7, Valea Oltului.

Ministrul Sorin Grindeanu a declarat că decizia închiderii circulației nu a fost una uşor de luat, dar a fost una asumată. Amânarea lucrărilor ar fi însemnat o întârziere de un an la autostrada Sibiu-Pitești şi penalităţi de 80 de milioane de lei.

„N-a fost simplă decizia. Sigur, primul impuls, îţi vine să spui nu, să se amâne, aşa cum s-au făcut lucrurile de fiecare dată în România. Mai spun o dată: amânarea lucrărilor în această lună, de la început de iulie, cred că 8 iulie s-a închis traficul, până în 9 august, săptămâna viitoare, ar fi însemnat o întârziere de un an şi penalităţi de 80 de milioane de lei. Eu mulţumesc pentru suport, am explicat foarte bine primului ministru şi v-am şi spus asta, care sunt argumentele pentru care e nevoie să facem această închidere de trafic. Primul ministru a înţeles, am avut şi suportul său şi am avut suportul în primul rând al celor care au lucrat, pentru că degeaba închideam dacă nu mergeau foarte bine şi nu făceau acest progres. Sper să nu fie cu deochi şi ultima săptămână să se desfăşoare în acelaşi ritm, astfel încât, aşa cum am spus, săptămâna viitoare termenul maxim, cel anunţat de noi de 9 august, să se redeschidă traficul, să fie respectat acest termen”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu.

După deschiderea traficului, vor continua măsurile de siguranță

După reluarea traficului, vor continua măsurile de siguranță, inclusiv montarea plaselor și parapeților pentru a preveni căderea pietrelor și altor materiale pe șosea.

„Preocuparea noastră nu e doar pentru a se termina până pe 9 august aceste lucrări. Preocuparea noastră e şi după, de a avea siguranţă, de a se monta plase, de a se monta acei parapeţi. Chiar după reluarea traficului, lucrările care vor continua aici, pe aceste drumuri de acces, pe tot ceea ce va face compania, să evite situaţiile în care pietre, lemne, bolovani să ajungă în şosele”, a anunțat Ministrul Transporturilor.

Premierul Marcel Ciolacu: ”Autostrada Sibiu-Piteşti devine realitate. Valea Oltului, preambul la Autostrada Comarnic – Brașov”

Autostrada Sibiu-Piteşti „devine realitate”, a declarat Premierul Marcel Ciolacu. Şeful Executivului a precizat însă că lucrările grele abia acum vor intra în lucru.

„Vestea bună, după discuţia cu constructorii, este faptul că ne vom încadra în termenul asumat al lucrării. Acum, trebuie să-i dau dreptate domnului ministru şi constructorului, este o lucrare pe care nu puteau să o execute pe timpul nopţii, fiind şi defrişări şi drumurile de acces. Ştiu că nu a fost o perioadă uşoară, aproape o lună de zile traficul oprit pe timpul zilei. Vestea bună este că Autostrada Sibiu-Piteşti, mult vorbită de către toţi miniştrii Transporturilor şi toţi prim-miniştrii, pentru prima oară, din vis devine realitate”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul a subliniat că lucrările de la Autostrada Sibiu-Pitești, unele dintre cele mai grele făcute în România după anul 1989, se pot realiza în termenele asumate, și reprezintă o veste bună pentru proiectele care urmează.

„Trebuie să ne obișnuim cu ele (cu astfel de lucrări – n.r.), pentru că urmează Autostrada Comarnic – Braşov. Avem un fel de preambul la ceea ce va urma, din punctul meu de vedere, cea mai mare investiţie, mult aşteptată de către români”, a afimat Marcel Ciolacu.

Încă un AUR la Jocurile Olimpice / canotorii români Andrei Cornea şi Marian Enache, victorie fără emoție

Loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

sexyvideoshd.net
bokep-indo.me cam brunette in stockings.

Check Also
Start INVESTALIM / Pas uriaș pentru producția internă de alimente anunțat ieri de premierul Ciolacu
Premierul Ciolacu a anunțat ieri finalizarea selecției investițiilor eligibile din cadrul schemei de ajutor pentru ...