Copenhaga răsplătește turiștii ecologiști
În timp ce în Barcelona, turiștii sunt fugăriți cu pistoale de apă de către localnicii care s-au săturat de prezența lor masivă, de astăzi, în Copenhaga, capitala Danemarcei, străinilor li se oferă stimulente financiare și bonusuri în cazurile în care au un comportament ecologic. De azi vor fi recompensați cei care vin cu propriile căni de cafea, merg pe bicicletă sau iau mijloacele de transport în comun. În anumite locuri li se va da un suc gratuit sau acces liber pe pârtiile artificiale din regiune.
„Întâmpinarea călduroasă” oferită de oraș, așa cum cânta încă din anii ‘50 Danny Kaye în cântecul omonim, ar trebui să fie reală, spre deosebire de scenele nedorite cu care s-au confruntat turiștii în alte destinații, unde nu s-a gestionat corect oferta și cererea de vizitatori,” scrie The Guardian.
De acum înainte, pe lângă admirația statuii și a poveștii lui Andersen despre o sirena care a renuntat la voce pentru a avea picioare de om, ca să câștige dragostea unui prinț pământean, turiștii vor asculta și istorisiri și snoave despre respectul față de mediu.
Aproape trei sferturi dintre investitorii străini apreciază politicile economice ale PSD