Europarlamentarii liberali cer sprijin financiar pentru fermierii români
Europarlamentarii liberali Dan Motreanu şi Daniel Buda au solicitat Comisiei Europene sprijin financiar suplimentar pentru fermierii români, în contextul atacurilor Rusiei asupra porturilor ucrainene Reni şi Ismail şi a faptului că Moscova a stopat acordul internaţional privind transportul grânelor din Ucraina pe Marea Neagră, a informat, marţi, PNL.
„Solicităm pregătirea unui nou pachet de sprijin financiar pentru fermierii români”, a afirmat Dan Motreanu, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a PNL.
Anul trecut, CE a acordat o sumă ridicolă
Cei doi europarlamentari cer şi identificarea şi punerea la dispoziţie în regim de urgenţă a unor fonduri europene suplimentare pentru modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport terestru, fluvial, maritim care să facă faţă volumului adiţional de mărfuri ucrainene transportate, consolidarea culoarelor verzi de transport, dezvoltarea capacităţilor de stocare a grânelor pe teritoriul României.
În toamna anului trecut, Comisia Europeană a oferit o sumă ridicolă, de 5 Euro/ha fermierilor români, în contextul invadării pieței de către agricultorii ucrainieni.
Recent, ministrul român al agriculturii s-a întâlnit cu omologii din țările învecinate Ucrainei. Au cerut prelungirea cu încă un an a interzicerii desfacerii grânelor ucrainiene în aceste țări.
De ce a pierdut David Popovici cursa de 200 m la Campionatul Mondial?