Drumul suferinței, uitării sau al speranței?
Am avut ocazia ieri să fiu parte a unui moment emoționant și plin de semnificație. De ziua macilor roșii, copiilor bolnavi de cancer de la Institutul Oncologic București (și nu numai) li se organizează o petrecere cu de toate. De 10 ani încoace. Iar unii dintre noi nu știm sau aflăm doar datorita foștilor pacienți, cum este cazul subsemnatului!
Înghețată artizanală, limonadă, prăjituri, pizza, voie bună, actori deghizați în personaje celebre de desene animate, ventriloci, cântăreți și mult suflet. Voluntari inimoși și asociații cu empatie creează o atmosferă de sărbătoare pentru copiii și adolescenții, care au avut neșansa să fie diagnosticați cu această cumplită boală. Zeci de copii se bucură de această după amiază de vară și alături de părinți, mai iau o doză de speranță și putere să continue crâncena luptă cu boala.
Spiritul artistic n-a fost răpus de boală
Unii dintre acești nefericiți au puterea să își manifeste înclinațiile artistice, neștirbite, ba chiar ascuțite și șlefuite de orele lungi de perfuzii, de radioterapie și zeci de investigații și consulturi. Când au avut timp de meditație, de înțelegere și de acceptare? Cântă la pian, dansează, pictează și scriu consistent și plin de sevă.
Personajul zilei, Jessica este o pacientă care a învins boala și se destăinuie într-o emoționantă narațiune intitulată sugestiv “Drum.” Monografie impresionantă, publicată într-un tiraj semnificativ, cât să o certifice ca o destăinuire.
Când am examinat-o pe Jessica prima dată, am văzut un adolescent căruia i se retezaseră abrupt toate visele, nîzuințele și speranțele. Frica nu era atât de puternică, pe cât era credința și speranța în vindecare. Un debut fulminant al bolii, o cavalcadă de investigații și consulturi, pe la diverse spitale, unde i se spunea că situația este gravă și resursele terapeutice sunt indisponibile sau limitate, în respectivele servicii medicale. Am decis să mă implic în suferința ei, și mă bucur că am făcut-o atât medical cât și emoțional. Operația a fost doar începutul. Au urmat luni întregi de chimioterapie și radioterapie. Și multe controale și investigații. A venit la reevaluări în diverse stări biologice și mai ales psihice. Adesea, ne-am înțeles din priviri, înțelepciunea și credința ei făcând-o să înțeleagă situația fără prea multe explicații. A înviat și a murit emoțional de cîteva ori, dar a izbândit.
Acum este o tânără matură și împărtășește cu emoție și convingere credința ei în Dumnezeu, recunoștința față de echipa medicală, dragostea față de părinți, dar mai ales bucuria de a trăi noua ei viață. Pentru că orice pacient care a trecut prin aceasta suferință fizică și psihică inimaginabilă începe odată cu vindecarea o nouă viață. O altă perspectivă, o altă poziționare în raport cu semenii și mai ales o înțelegere profundă a sistemului uman, relațional și medical în care se trăiește în România.
Pledoarie pentru un tratament unitar în statele UE a cancerului
Dincolo de aceste câteva detalii de la un eveniment desfășurat aproape în anonimat, cred că sunt câteva aspecte demne de menționat.
În plin scandal referitor la decontările și tratamentele subvenționate ale bolnavilor de cancer, copiii suferinzi și părinții lor arată că se poate să zâmbești, să lupți și să găsești drumul…. Spre vindecare. Chiar și fără implicarea celor care ar trebui să o facă. Tratamentele sunt scumpe și de durată, dar într-o societate și țară care aruncă banii pe tot felul de năzbâtii, poate că ar fi momentul să se aloce banii necesari tratării acestei maladii. Mai ales la copii și în special în condițiile în care medicație inovativă există și poate oferi o șansă fiecăruia. Dacă tot ne mândrim cu apartenența la UE cred că și tratamentele oncologice ar trebui să fie unitare, reglementate legislativ și finanțate similar în toate țările membre. În contextul în care sănătatea populației este obiectivul major al fiecărui stat.
Din păcate, dincolo de programele finanțate de stat, sunt puțini oameni potenți financiar și companii de succes, care găsesc disponibilități să finanțeze, măcar din acel 2% din impozitul pe profit, tratamentul și crearea unor condiții minimale, în care familiile cu copii suferind de cancer să poată înțelege că nu sunt singuri.
Nu în ultimul rând, vorbind cu medicii și asistentele de la oncopediatrie, înțeleg situația delicată, în care se zbate această specialitate grea în România. Interesul pentru a lucra într-un astfel de centru scade atât la rezidenți, cât și la personalul medical. Din motive care țin de teme dezbătute și analizate atât în mediul medical, universitar, dar și în mass media. Riscul major este să nu mai avem suficiente centre și echipe specializate pentru tratamentul acestor efecțiuni, cu o frecvență în continuă creștere.
Școala din spital și grădina de povești
De acești copii se ocupă cu empatie și entuziasm, profesori de la litere, lingviști, juriști, arhitecți, actori…. Și câțiva medici. Ajutați de profesori dedicați, care știu ce înseamnă apostolatul, copii fac școală în spital și reușesc printre perfuzii și ședinte de radioterapie să parcurgă și programele școlare și să rămână integrați educațional.
Grădina cu povești construită pe un teren viran din curtea spitalului este la nivel de simbol o odă adusă creației divine. La rădăcina fiecărui pom plantat este un obiect al unui copil plecat la Domnul. Plantele diverse sădite cu drag și udate de lacrimi cresc și oferă un spectacol senzorial aproape divin. Aici, vor veni copii bolnavi să caute liniștea și speranța, să învețe și să găsească forța de a continua.
Mă întreb care este drumul? Al uitării și nepăsării sau al speranței și izbânzii? Răspunsul pare ca nu este facil. Dar atâta timp cât există credință și speranță, apar astfel de insule de normalitate și empatie într-o lume în derivă.
Acești nebuni frumoși, oamenii care găsesc putere, resurse și timp într-un secol al vitezei, reprezintă realitatea, speranța și șansa.
Loading...
