Deputatul liberal Elena Hărătău denunță abuzurile împotriva medicilor stomatologi
Medicii stomatologi din România intenționează să organizeze, vineri, ora 11:45, un protest împotriva unei decizii arbitare a Colegiului Medicilor Stomatologi din România de a interzice efectuarea unor proceduri.
Deputatul liberal de Bacău, Elena Hărătău, l-a interpelat pe ministrul sănătății Alexandru Rafila, cerându-i lămuriri.
Protestul se va desfășura în fața Facultății de Medicină Dentară din București, precum și în fața Ministerului Sănătății.
”Vineri vom merge la București, sa demitem actuala conducere,” se spune în mesajul protestatarilor. Se așteaptă la prezența a peste o mie de medici stomatologi din toată țara.
Redăm comunicatul de presă al medicilor stomatologi:
”Medicii stomatologi solicită abrogarea actelor normative care le restrâng și limitează activitatea
În Monitorul Oficial nr. 556/21 iunie 2023 au fost publicate două decizii, Nr.4/2CN/2023 și Nr.5/2CN/2023, emise de Colegiul Medicilor Stomatologi din România, care restrâng și limitează activitatea medicului stomatolog și diferențiază tipul de manopere în funcție de diferite specializări, având impact direct și imediat atât asupra pacienților, cât și asupra activității medicilor stomatologi din România.
Este vorba despre Decizia 4/2CN/2023,care privește aprobarea competențelor medicului stomatolog, respectiv ale medicului stomatolog specialist (absolvent al unui rezidențiat într-o specialitate stomatologică) și Decizia 5/2CN/2023, care privește aprobarea competențelor medicului specialist în specialitatea Chirurgie dento-alveolară.
Având în vedere că, până în anul 2004, pentru a practica Stomatologia în calitate de absolvent al unei facultăți de profil cu diplomă de licență, rezidențiatul în specialitatea „Stomatologie generală” nu era obligatoriu, iar manoperele permise erau limitate doar într-o mică măsură, în perioada 2004-2020nu a mai fost organizat concurs de rezidențiat în specialitatea de „Stomatologie generală”, ci doar pentru specialitățile Chirurgie Maxilo-Facială, Chirurgie Dento-alveolară, Ortodonție.
Din anul 2020, specialitatea de „Stomatologie generală” a fost reintrodusă și are o durată de 3 ani. Având în vedere faptul că numărul de absolvenți cu diplomă de licență (între anii 2004-2020 un număr de 15. 000 de absolvenți, la care se adaugă alte câteva mii din anii 2020-2022) este mult mai mare decât numărul de locuri la rezidențiat, majoritatea medicilor au practicat stomatologia generală conform competențelor stabilite prin decizia CN 49/2012.
Mai mult, Directiva 2005/36/CE precizează în mod clar și explicit „Formarea de bază în stomatologie oferă competențele necesare pentru TOATE activitățile de PREVENIRE, DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT privind anomaliile și bolile dinților, gurii, maxilarelor și țesuturilor conexe”.
Această Directivă Europeană a fost transpusă în lege prin Hotărârea de Guvern nr.469/24.06.2015 privind aprobarea criteriilor minime obligatorii de autorizare și acreditate pentru programele de studii universitare de Medicină, de Medicină Dentară,Farmacie, Asistență medicală generală, Moașe, publicată în Monitorul Oficial nr. 511 din 9.07.2015.
Reprezentanții medicilor stomatologi din România susțin că cele două decizii publicate în Monitorul Oficial nr.556/21 iunie 2023 restrâng dreptul de practică pentru un număr foarte mare de stomatologi, deși, până la data publicării celor două decizii, au fost întrunite toate condițiile necesare pentru exercitarea profesiei, în baza prevederilor legale, anterioare.
Medicii care mi-au sesizat aceste aspecte solicită abrogarea imediată a celor două acte normative.
„Problema cu aceste „noi competențe” sau mai bine zis cu „defalcarea” lor este următoarea: Facultatea de Stomatologie-profil medical, este o facultate de specialitate în sine. În baza examenului de licență, medicii stomatologi primesc dreptul de a efectua o serie de acte terapeutice, deoarece competențele specialităților medicale rezultă din Curiculele de Pregătire, stabilite de Ministerul Sănătății prin lege. Acum, medicii stomatologi sunt puși în situația de a nu mai putea efectua o serie de manopere de bază, și nici intervenții uzuale pacienților care au afecțiuni generale.
Aceste decizii publicate în Monitorul Oficial, care produc astfel de efecte dezastruoase atât asupra corpului medical al stomatologilor, cât și asupra pacienților trebuiesc abrogate imediat.
În cazul în care nu se va întâmpla acest lucru, abuzurile vor continua până acolo încât o specializare întreagă, cum este cea de Stomatologie va fi sfărâmată în N supra-specializări, pacientul ajungând să plătească pentru un dinte tratat măcar manoperele a trei medici specialiști diferiți, la un preț direct proporțional cu anii de specializare ai fiecăruia.
Fondul principal al problemei este că NICIO INSTITUȚIE nu are drept legal și constituțional SĂ ANULEZE STUDII UNIVERSITARE acreditate de STAT.
Colegiul Medicilor Stomatologi România NU STABILEȘTE competențe
În acest context, cu atât mai mult, conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi – instituție care ar trebui să apere și să reprezinte interesele celor care-l formează – nu are DREPTUL să modifice competențe stabilite legal de către Ministerul Educației și cel al Sănătății.
De asemenea, articolul 512, pct. 2, litera c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată în 2022, stipulează că „În domeniul formării profesionale, Colegiul Medicilor Stomatologi din România are următoarele atribuții: Colaboreazăîn domeniul său de competență cu Ministerul Sănătății la elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional, a tematicii de concurs și la elaborarea Nomenclatorului de specialități medicale, medico- dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală.”
Colegiul Medicilor Stomatologi România NU STABILEȘTE competențe, ci DOAR COLABOREAZĂ la elaborarea acestora. Fapt din care rezultă că CMSR și-a depășit atribuțiile.
Mai mult, conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi din România prin aceste decizii, ne transmite faptul că noi, medicii fără o specializare punctuală, suntem depășiți ca profesionalism, deși tot Colegiul ne impune anual o serie de cursuri pentru o pregătire medicală continuă, cursuri în baza cărora noi ne putem prelungi anual Dreptul de Liberă Practică.
Concluzia noastră este că prin acțiunile și deciziile sale neconstituționale conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi din România creează instabilitate nu numai într-un întreg corp profesional, dar și în rândul pacienților, care nu vor mai ajunge la tratamente decât în stadii avansate ale afecțiunilor dento-alveolare și bucale.
În acest context, cerem ABROGAREA celor două DECIZII și DEMISIA întregii conduceri a Colegiului Medicilor Stomatologi din România, care nu mai reprezintă interesele medicilor stomatologi și nici ale pacienților.
Precizăm că au fost demarate toate căile legale pentru oprirea acestor abuzuri și se folosesc toate mijloacele pentru denunțarea lor.
Există deja trei grupuri mari care coagulează stomatologi din toată țara și care au început demararea acțiunilor în instanță”, se arată într-un memoriu semnat de reprezentanții a cel puțin 200 de medici stomatologi din România.
În urma interpelării adresate pe acest subiect, îmi exprim încrederea că ministrul Sănătății va formula un răspuns pertinent legat de situația evidențiată, și, de asemenea, va adopta în regim de urgență măsurile de rigoare în vederea rezolvării aspectelor abuzive și discriminatorii expuse, care pot avea efecte nefaste asupra stării de sănătate a populației, mai ales în mediul rural, mai spune deputatul de Bacău, în interpelarea parlamentară.