Viorica Dăncilă, desemnată candidatul PSD pentru prezidențiale
Viorica Dăncilă a fost aleasă drept candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale din toamnă. Votul a fost dat în Biroul Permanent Național iar propunerea urmează să fie validată și în CEx. Doar doi lideri PSD au votat împotriva premierului: Paul Stănescu de la Olt și Dumitru Buzatu de la Vaslui, a scris Digi24.ro.
Gabriela Firea s-a retras din cursă înainte de vot. Singura candidatură care a mai fost luată în calcul în ședința BPN a fost cea a deputatului Liviu Pleșoianu. Acesta a obținut un singur vot, de la șeful PSD Vaslui Dumitru Buzatu. Gabriela Firea s-a abținut iar restul au votat contra.
Viorica Dăncilă, candidatul PSD la alegerile prezidențiale
Primarul general al Bucureștiului a spus că a făcut un pas în spate deoarece nu are susținerea filialelor din teritoriu. În schimb, Marian Oprișan a afirmat, înainte de BPN, că Viorica Dăncilă este o soluție și că are șanse mari împotriva lui Klaus Iohannis, potrivit Agerpres. Iar primarul sectorului 5, Daniel Florea, a spus că doamna Dăncilă este un candidat redutabil şi sunt convins că, nu numai că vom intra în turul 2, dar avem şanse reale să câştigăm prezidenţialele”, potrivit Libertatea.
Călin Popescu-Tăriceanu, Dan Barna și Klaus Iohannis sunt cei care au anunțat până acum că vor candida cu siguranță.