23 iulie 1950 – răscoala vrâncenilor împotriva ocupanților comuniști

Un episod al rezistenţei din Vrancea este reprezentat de luptele care s-au dat la pârâul Porcului. Acolo, doi dintre partizanii anticomuniști, Cristea Paragină şi Gheorghiţă Bălan au reuşit să scape din încercuirea securiştilor şi să ducă mai departe lupta, făcând să tremure toată Securitatea din Vrancea şi regiunea Galaţi. Mişcarea de rezistenţă a grupului Paragină a fost scânteia care a aprins munţii Vrancei în primăvara anului 1950.

Cristea Paragină şi Gheorghiţă Bălan s-au retras spre schitul de la Gura Lepşei, spre cascada Putnei, unde au pregătit răscoala din 23 iunie 1950 împotriva regimului comunist care urmărea să ia munţii daţi prin Hrisoave de la Ştefan cel Mare. Aceste hrisoave lăsate din generaţii în generaţii vrâncenilor de nădejde, erau căutate cu asiduitate de securiști, dar urmaşii Vrâncioaiei, Cristea Paragină, Gheorghiţă Bălan, fraţii Brânzei, Manoliu, Cojocaru au răsculat toţi munţii reuşind salvarea documentelor.

Între Tişiţa şi Zăbrăuţi, în bazinul Putnei, până sub Măgura Odobeştiului, toate satele s-au ridicat împotriva abuzurilor stăpânirii comuniste. Peste treizeci de comune au pus mâna pe coase, securi şi sape, au dat foc posturilor de miliţie şi sediilor comuniste, punând pe fugă pe călăii şi slugile comuniştilor.

Vrancea se ridică împotriva comuniștilor, ca să păstreze moștenirea lui Ștefan cel Mare

În noaptea de 23/24 iulie 1950 a fost declanşată revolta în satul Bârseşti (unde s-a tras clopotul de la biserica satului, au fost arestaţi miliţienii, activiştii PMR şi UTM, au fost ocupate sediile consiliului popular, miliţiei şi poştei). Dar şi în alte localităţi au existat grupuri de ţărani revoltaţi. Autorităţile au intervenit rapid, cu o extremă duritate.

Mai mulţi ţărani au fost executaţi pe loc (Ilie şi Toader Posmagiu, tată şi fiu din Bârseşti, Radu Hurjui din Nereju), iar în perioada imediat următoare au fost arestate sute de persoane.

Ţăranii au fost condamnaţi la ani grei de închisoare.  308 persoane au fost judecate în 18 loturi de către Tribunalele Militare Galaţi şi Stalin [Braşov], între iunie şi noiembrie 1951, fiind pronunţate şi multe condamnări la moarte.

În 1951 a fost executat Gheorghiţă Bălan (condamnat la moarte prin sentinţa nr. 694/25 iunie 1951 a Tribunalului Militar Galaţi). La 31 ianuarie 1952 au fost executaţi în penitenciarul Galaţi Constantin Manoliu (tată), Victor Manoliu (fiu), Vasile V. Cojocaru (toţi condamnaţi la moarte prin sentinţa nr. 725/18 iulie 1951 a Tribunalului Militar Galaţi). La 17 august 1952 a fost executat în penitenciarul Galaţi Ion Strâmbei (condamnat la moarte prin sentinţa nr. 935/15 noiembrie 1951 a Tribunalului Militar Galaţi).Răscoala a cuprins cel mai mare număr de participanţi şi a rămas în istorie ca cea mai mare revoltă anticomunistă din România (peste 15.000 de oameni).

Forțele de represiune erau conduse de un anume general-maior, numit Nicolae Ceaușescu, cel care avea sa ajungă primul președinte al României.