Ursula von der Leyen, confirmată LA LIMITĂ drept viitor președinte al Comisiei Europene
Ursula von der Leyen a fost votată la limită de Parlamentul European drept succesoare a lui Jean Claude Juncker în fruntea Comisiei Europene. Candidatura ministrului german al Apărării a fost susținută de 383 de eurodeputați, doar cu două peste limita necesară de 374. 327 de parlamentari europeni au fost împotrivă iar 22 s-au abținut.
Balanța a fost înclinată de către oamenii lui Viktor Orban și Jaroslaw Kaczynski, numiți adesea extremiști (sau mai rău) de către „progresiști”. Partidele aflate la putere în Ungaria și Polonia anunțaseră cu puțin timp înainte de vot că vor fi de partea Ursulei von der Leyen. Ea oricum a fost impusă în Consiliu drept candidat grație Grupului de la Vișegrad. Cele patru state din centrul Europei a preferat-o în fața altor candidați pe care îi considerau „pro-imigrație”
Ursula, aleasă cu voturile băieților răi, Ungaria și Polonia
Verzii, Stângă radicală, mare parte dintre conservatori și delegații importante din cadrul socialiștilor (Franța, Germania, Olanda, Grecia, Austria, Slovenia, Belgia și Bulgaria, potrivit Politico) au votat împotrivă. Chiar și în grupul lui Cioloș, Renew Europe, au fost disidenți, din ce a spus fostul premier tehnocrat înainte de vot.
Votul a fost secret, așa că nu vom știi cum a votat fiecare eurodeputat în parte. Dar majoritatea foarte mică, de doar 9 voturi, arată cât de divizat este Parlamentul și cât de controversată a fost candidatura Ursulei von der Leyen.
Nemțoaica este prima femeie aleasă în cea mai importantă funcție a birocrației bruxelleze, președinția Comisiei Europee. În următoarele luni, ea va avea misiunea de a forma o Comisiei, care să treacă de votul Parlamentului European. Mandatul actualei Comisii Juncker se încheie la toamnă.
URSULA VON DER LEYEN, UN PERSONAJ CONTROVERSAT ȘI CRITICAT ÎN ȚARA NATALĂ! ESTE ANCHETATĂ PENTRU CONTRACTE DE 400,000,000 EURO DATE CU DEDICAȚIE