Procurorii militari au deschis dosar penal Jandarmeriei
Deşi preşedintele Klaus Iohannis a cerut Parchetului General anchetarea modului prin care trupele de asigurare a ordinii publice auacţionat la mitingul diasporei, procurorii militari susţin că s-au sesizat din oficiu şi au deschis dosar penal cu privire la modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia de vineri seara din Piaţa Victoriei, a informat, sâmbătă, Parchetul General.
“În cursul zilei de astăzi, procurori militari din cadrul Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-au sesizat din oficiu, fiind înregistrat dosar penal cu privire la modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia din Piaţa Victoriei din Bucureşti în cursul zilei de 10 august, precum şi în cursul nopţii de 10 spre 11 august 2018”, se arată într-un comunicat al PÎCCJ transmis sâmbătă AGERPRES.
Sursa citată precizează că la Parchetul militar urmează să fie colectate inclusiv sesizările depuse la secţiile de Poliţie, iar toate plângerile penale depuse vor fi înregistrate sub număr unic.